Despre mine un pic…

Salut și în primul rând bine ai venit pe blogul meu. Nu sunt fanul introducerilor, deoarece îmi place ca lumea să mă cunoască personal, totuși voi lăsa aici câteva detalii despre mine, Matei Irinel și blogul meu.

La momentul scrierii acestui articol am 24 de ani, sunt din Tulcea și stau în București de 5 ani de zile. Dacă te interesează ce fac în viața de zi cu zi, iată câteva detalii:

  1. Lucrez ca și Linux System Administrator la xServers, unde ofer clienților companiei suport de calitate în ceea ce privește servicii de hosting, backup și înregistrare domenii. Dacă vrei să afli mai multe despre xServers găsești aici. P.S Aici e găzduit și blogul.
  2. Mă ocup de unele lucruri și pe la cea mai renumit școală de DJ din România (Dj High Way).
  3. Nu mă opresc aici. În timpul weekendului treaba se mută în cluburi și pe la petreceri private. Rezonez în pași de dans împreună cu un public diversificat.
  4. Scriu pe blog, citesc cărți din segmentul afacerilor și dezvoltării personale și mă mai ocup și de alte mici proiecte în puținul timp rămas.

Poate te întrebi de ce am deschis acest blog? Sau mai degrabă…de ce i-am mai dat o șansă (el fiind în diferite versiuni încă din 2013).

Blogul în varianta actuală este un mijloc de a afla noi informații, de a organiza într-un singur loc toate informațiile de care am nevoie din sfera job-urilor pe care le fac. De asemenea, te va ajuta pe tine să afli chestii interesante și utile și să te dezvolți alături de mine, deci și prin urmare împușc mai mulți iepuri dintr-o lovitură, right ?

Dacă vrei să afli mai multe despre mine, ceea ce fac sau te pot ajuta în vreun fel, poți naviga spre rubrica contact și ne auzim.

Te salut!

matei irinel
Matei Irinel – Om liber cu o multitudine de vise